Corpul de Control al premierului, verificări la Agenția Națională a Medicamentului

Corpul de Control al premierului, verificări la Agenția Națională a Medicamentului
Publicat: 07/06/2016, 12:14
Actualizat: 27/03/2019, 13:19

Acțiunea de control se află în desfășurare și are ca scop, „verificarea respectării dispozițiilor legale și a normelor interne ale Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale care reglementează activitățile de colectare, înregistrare, prelucrare și publicare a datelor privind cheltuieli aferente publicității la medicamente de uz uman transmise de către producători, distribuitori și deținători ai autorizațiilor de punere pe piață”, se arată într-un document emis de Corpul de Control al Guvernului.

Aceeași instituție a fost vizată, în urmă cu o săptămână, de verificări ale procurorilor în dosarul în care mai mulți medici sunt suspectați că făceau teste clinice pentru medicamente. Oamenii legii au suspiciuni că medicii ar fi derulat studii clinice pentru testarea unor medicamente pentru boli mentale, cu falsificarea consimțămintelor presupușilor voluntari. În studiul pentru medicamente ar fi fost incluse persoane care nu sufereau de afecțiunea pentru care era testat medicamentul experimental sau, în alte situații, medicamentul nici nu ar fi fost administrat.

În dosarul de la Parchetul General se fac investigații pentru suspiciuni de luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual și fals material în înscrisuri oficiale, anunța Poliția Română.

Cât privește verificările Corpului de Control, se au în vedere și sponsorizările sau orice alte cheltuieli efectuate de către producătorii și distribuitorii de medicamente și aparatură medicală, suportate pentru profesioniștii din domeniul sănătății, organizații profesionale sau organizații de pacienți care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană

Un alt obiectiv al controlului, potrivit documentului citat, se referă la „verificarea tuturor aspectelor legate de autorizarea medicamentelor de uz uman, a unităților de producție și distribuție angro a medicamentelor, supravegherea unităților de producție, distribuție angro și a calității medicamentelor în piață si controlul in utilizare al medicamentelor de uz uman, precum și în reglementarea domeniului dispozitivelor medicale, înregistrarea dispozitivelor medicale introduse pe piață sau puse în funcțiune în România”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...